Azi îți voi oferi în dar o poveste tare faină, dar înainte de asta, vreau să împărtășesc ceva cu tine: săptămâna trecută am făcut 40 de ani. A fost o zi cu un examen important pentru mine dar și cu foarte multe surprize și bucurii. M-am bucurat de toți cei care mi-au făcut acea zi frumoasă. Sunt super fericită și mă simt foarte norocoasă de toți oamenii care sunt lângă mine (în special pentru Florin, Matei și Filip), mă susțin și mă iubesc și sper ca acest an să fie, până la final, la fel de tare precum a început. La mulți ani, mie!
Și pentru că printre oamenii care sunt lângă mine ești și tu, care citești acum aceste rânduri, îți ofer în dar astăzi o nouă poveste a Mariei – despre o lecție pe care Maria a învățat-o despre ea însăși și care poate îți va folosi și ție.
Te invit să te așezi comod, îți poți lua un ceai sau o cafea lângă tine și să savurezi povestea ce urmează.
Acum câțiva ani, când Maria avea vreo 3-4 ani, singura ei grijă era cum să se joace cât mai mult și cât mai bine. Ai fost și tu copil și îți amintești cum e să ai 3-4 ani și iți amintești că joaca era ceva foarte serios și important atunci.
Câteodată Maria, ca orice copil, mai făcea câte o boacănă. Și știi cum sunt părinții care vor fie să-și ferească copiii de pericole, fie să-i ferească de aceleași greșeli pe care poate le-au făcut ei la vârsta copilăriei, își ceartă copii atunci când aceștia fac câte o boacănă. Exact așa făcea și mama Mariei.
E adevărat că o și lăuda când Maria făcea lucrurile așa cum mama ei îi spusese că e bine. Numai că mama Mariei o lauda pe aceasta DOAR atunci atunci când Maria făcea lucrurile cum îi spusese mama ei să le facă. Și cu timpul, Maria a învățat lecția că, dacă vrei ca cei din jurul tău să te iubească și să te aprecieze, trebuie să faci lucrurile așa cum le-ar plăcea lor să le faci.
Și atunci când simțea că cei din jur o iubesc și o apreciază, Maria se simțea frumoasă și deșteaptă și simțea așa …ceva … ca o căldură care îi învăluie inima și se simțea … exact așa cum e foarte posibil să-ți placă și ție să te simți.
Cu timpul, Maria a crescut și este, așa cum ți-am mai spus, o tânără frumoasă, deșteaptă, cu un soț fain acasă și un copil tare cuminte.
Numai că, deși Maria avea tot ce-și imaginase că va avea atunci când va crește mare, era ceva totuși care lipsea. Nu se mai simțea fericită, sau împlinită, nu se mai simțea frumoasă, sau deșteaptă și lipsea acea căldură care îi învăluia inima. Ar fi vrut să facă lucrurile într-un mod care i-ar fi adus ei mai multă plăcere – așa cum i-ar fi plăcut ei să le facă.
Într-o zi, venind de la serviciu, un pic obosită, Maria s-a întins pe canapeaua din living și a ațipit. Și cum știi prea bine că, în somn, ochiul din afară înăuntru se deșteaptă, Maria a avut un vis.
Se făcea că era într-un lift, ai cărui pereți erau acoperiți cu oglinzi. Nu simțea neliniște sau frică. Se simțea în siguranță și liniștită, numai că singurul lucru pe care îl vedea era imaginea din oglinzi. Și oriunde s-ar fi întors, vedea doar chipul ei. Neavând încotro, s-a uitat cu mai multă atenție la ceea ce vedea în oglindă: zâmbea ușor, chiar dacă era obosită. Își vedea ochii verzi, fața zâmbitoare, parul lung care-i încadra fața. A simțit așa o căldură care îi învăluia inima și s-a uitat repede în jur să vadă dacă mai era cineva. Așa cum era obișnuită până atunci… Nu. Era doar ea. Și uitându-se cu mai multă atenție în ochii care o priveau, a văzut acolo inteligență, frumusețe, bunătate și chiar optimism.
Și primul gând care i-a venit în minte a fost: ”cum puteai tu, Maria, să vezi toate astea atât timp cât te uitai în altă parte decât la tine?”.
A avut atunci senzația că a descoperit ceva foarte important și tare i-ar mai fi plăcut să păstreze acest gând!
Și deodată a început să simtă miros de cozonac proaspăt – abia scos din cuptor, cu coaja rumenită, aburind, cu un miros ce-ți cuprinde toate simțurile și pur și simplu ți se topește în gură.
Atât de puternic era acel miros încât Maria a deschis ochii și s-a trezit. Și l-a văzut pe soțul ei care venise acasă și adusese un cozonac proaspăt, cu coaja rumenită, aburind, cu un miros ce umpluse toată casa.
Și brusc Mariei i-a venit în minte imaginea din vis care o privea din oglindă: ochii, fața zâmbitoare, părul lung care-i încadra fața, inteligență, frumusețe, bunătate și chiar optimism. Și a simțit acea căldură care o învăluia și și-a amintit ceva ce nu avea cum să mai uite de acum: dacă voia să simtă acea căldură care-i învăluia sufletul, tot ceea ce avea de făcut era să privească acolo, în sufletul ei.
Și cu acest gând în minte, Maria s-a ridicat de pe canapea și s-a dus la soțul ei să-i ia din mână acel cozonac, cald, aburind, cu coaja rumenită și mirosul care-i învăluise toate simțurile.
Zi faină îți doresc, până la următoarea poveste!