Fata lu’ tata se marita cu baiatu’ lu’ mama

Nu-i nimic rău în faptul că se mărită! Treaba ei! Rău e când se mărită cu băiatu’ lu’ mama și vor să fie un cuplu fericit.

Bine te-am regăsit!

Azi îți povestesc despre moștenirile cu care venim în cuplu sau, cum spunea o tipă pe care eu o respect foarte mult, despre sacii cu pietre pe care ni i-au dat părinții noștri și pe care îi aducem în relația de cuplu.

Aceste moșteniri cu care venim fiecare, pe lângă toate lucrurile bune pe care le învățăm de la ai noștri, mai cuprind și o groază de bullshit-uri, de care poate că nu suntem conștienți, dar care, cu siguranță, ne afectează relațiile pe care le avem la maturitate.

Din păcate, chestiile nasoale nu ies la iveală în perioada de la începutul relației care, spuneam în articolul trecut, durează cam 18 luni. Atunci e totul roz presărat cu inimioare roșii.

Mai apoi, încep oamenii să se cunoască într-adevăr  și ea începe (inconștient) să-l caute pe tatăl ei în el, sau el începe (inconștient) să o caute pe mama lui în ea, și cu bune și cu rele.

Cea mai explozivă variantă e, bineînțeles, atunci când fac asta ambii parteneri.

Și încep să se certe fie că el se duce la bere cu băieții și ea stă să-l aștepte, exact cum făcea tatăl ei,  sau că ea nu face ciorba la fel de bună ca mama lui și multe alte asemenea motive.

Iată și explicația!

După cum bine știi, adesea în cultura noastră românească, băieții sunt ”băiatu lu mama” iar fetele sunt ”fata lu tata”.

Chiar dacă el și-a dorit să aibă un băiat, când vine pe lume drăgălășenia aia de fetiță, e rupt în două și aia mică trebuie doar să strâmbe un pic din năsuc și toate dorințele îi sunt împlinite. În cealaltă variantă, băieții, de multe ori mai sensibili atunci când sunt mici, sunt luați sub aripa mamei și mama uită să-i mai lase să-și ia zborul.

Din păcate, aceste realități nu se schimbă când copiii ajung pe la 10-12 ani, atunci când, pentru o dezvoltare armonioasă, băieții au nevoie de energia și masculinitatea tatălui, iar fetele de energia și feminitatea mamei.

Și atunci se întâmplă următorul lucru: fata  face tot posibilul să se transforme în băiatul pe care tatăl mereu și l-a dorit, preluând din energia masculină a tatălui, iar băiatul nu prea mai poate să rupă cordonul ombilical și rămâne dependent într-o măsură mai mare sau mai mică de opiniile și sfaturile mamei (nu mai zic de dependența de mâncarea făcută de mama!) .

Aici, eu pot fi un exemplu foarte bun. Eu sunt singura fiică a tatălui meu, care și-a dorit un băiat. Nu-i vorba că nu m-a iubit, dar nu-ți pot spune de câte ori am auzit în copilărie placa ”dacă aș fi avut un băiat…”.

În fine, ca să-i fac pe plac tatălui meu și să mă simt acceptată, în timp, am învățat să schimb robineți la baie, să știu ce e aia o cheie tubulară și alte multe lucruri pe care ar trebui să le facă un băiat cu tatăl lui și pe care le făceam eu.

Când am intrat într-o relație serioasă, s-au întâmplat două chestii.

Pe de o parte, am avut norocul că unul dintre limbajele de iubire ale soțului meu era ”timpul petrecut împreună”. Și astfel, se bucura că nevasta lui se pricepe la lucrurile pe care le face el și chiar îi face plăcere să le facă împreună.

Iar mie îmi plăcea că soțul meu e la fel de îndemânatic ca și tatăl meu și se pricepe la o mie de chestii pe care le putem face împreună – adică, inconștient îmi alesesem partenerul după tiparul tatălui.

Pe de altă parte, fiindcă soțul meu era în anumite privințe la fel ca tatăl meu, dar în altele total opus, mă enerva la culme.

De exemplu, mă enerva că își lăsa lucrurile aruncate (dulapul nostru comun era un dezastru și motiv de scandal de câte ori deschideam eu ușa dulapului), spre deosebire de tata care era un tipicar și la el totul era într-o ordine desăvârșită.

Iar eu venisem în relația noastră cu acestă moștenire.

Din fericire, amândoi fiind firi practice (mai ales el!), am găsit repejor o soluție problema dulapului. Am făcut spații de depozitare separate și pe fiecare îl interesează cum arată acolo și cât de repede își găsește lucrurile.

Dar, partea cea mai bună a fost că, aplicând o soluție practică la o chestiune care ne deranja pe amândoi, am pornit un proces de renunțare la chestiile pe care le aduceam din familiile noastre și care nu ne făceau chiar bine în relația de cuplu.

Și acum întrebarea: cum faci să găsești o rezolvare, dacă îți dai seama că ești în această situație? Răspunsul e (pe lângă chestiile practice, așa cum am făcut noi) maturizare emoțională.

Sper că ești de acord că e foarte posibil să fii adult dar imatur emoțional. Și pentru asta trebuie să treci printr-un proces, mai greu sau mai ușor, în funcție de fiecare.

Pentru început, există câteva lucruri pe care le poți face, astfel încât să pornești procesul de maturizare emoțională:

1. În primul rând, acceptă și integrează faptul că familia din care provii va rămâne familia ta de bază întotdeauna, dar acum ai o nouă viață. Responsabilitatea de a conștientiza  și elimina ceea ce nu-ți place din ceea ce ai moștenit este doar a ta.

Nu e vina celuilalt că tu ai primit și chestii nasoale de la ai tăi. O persoană matură recunoaște, acceptă și își asumă responsabilitatea, corect?

2. Ascultarea – dacă asculți într-adevăr ce vrea celălalt, vei reuși cu siguranță și să înțelegi ce vrea celălalt cu adevărat.

3. Și, strâns legat de ascultare, pune-te mai des în papucii celuilalt. Și pentru celălalt e la fel de importantă relația voastră, numai că vine la pachet cu alte valori, comportamente din familia de bază, față de cele pe care le-ai adus tu.

În momentul în care vezi lucrurile și din cealaltă perspectivă, e posibil să-ți dai seama că poți să înțelegi și chiar să accepți aceste valori și e foarte posibil ca aceste comportamente care te pot deranja să se facă mai mici, până chiar la dispariție.

Mai mult, asta poate constitui baza pentru o bună…

4. Bază de negociere în cuplu – a nevoilor fiecăruia, a dorințelor și a ce altceva e necesar pentru fiecare, astfel încât să fiți fericiți.

Toate astea rezultă dintr-o bună comunicare între voi. Și am ajuns din nou la comunicare, dar despre asta, într-o întâlnire viitoare.

Cam atât pentru azi, iar la final nu ezita să-mi spui care crezi că este lucrul pe care l-ai moștenit de la ai tăi și care nu-ți place nici chiar ție, dar altora?

Cu mult drag,

Alina