În ultima perioadă au tot apărut în viața mea întâmplări, oameni sau lucruri de învățat care mi-au reamintit cât de mult îmi plac poveștile. Mi-am dat seama cât de mult mi-au influențat viața poveștile pe care le-am auzit sau citit în copilărie.
Și de la o vreme, am început să fiu mai atentă la ce povești aud, ce povești pot să spun și chiar am început să spun din ce în ce mai multe povești.
De exemplu, am observat că dacă un client îmi povestește ceva și eu îi spun o poveste în care el regăsește bucățele din ceea ce mi-a zis, îi este foarte ușor să se imagineze în povestea mea. Și atunci, foarte ușor își schimbă modul în care se uită la problema lui. Și asta îl poate ajuta foarte tare ca să-și găsească soluții.
Nu-ți mai spun că Filip, băiețelul meu cel mic, de la o vreme, vine și-mi zice că a mai ”făcut” o poveste pentru mine. O ascult și, de multe ori, îmi dau seama că el îmi spune prin acea poveste ceva ce altfel nu îmi poate spune. Foarte tare!
Așa că, fiindcă se apropie luna decembrie, luna în care ne întoarcem cel mai des cu gândul la copilărie, m-am gândit să încep să-ți spun și ție câteva povești. Căci ce te poate trimite mai ușor în lumea copilăriei decât poveștile?
Astăzi o să-ți spun o poveste despre CURAJ.
A fost odată o fetiță de 5 ani, pe care o chema Maria și care nu prea știa exact ce este curajul. Pentru ea, să aibă curaj însemna să nu-i fie teamă să sară peste șanțul din fața blocului. Sau să nu-i fie frică să îl înfrunte pe Marius, vecinul de 6 ani de la etajul 3, când el o necăjea.
Într-o zi, a auzit-o pe o prietenă a mamei ei care spunea că ”mare curaj trebuie să ai ca să iubești pe cineva din toată inima”. Și a fost foarte mirată de ceea ce a auzit. ”Cum adică să ai curaj să iubești? În primul rând, ea credea că iubirea se întâmplă, nu trebuie să faci ceva pentru asta. Și apoi, nu credea că există în iubire ceva de care să-ți fie frică, ca să fie nevoie să ai curaj.”
Fiindcă era ceva neclar acolo, Maria s-a dus la mama ei și a întrebat-o ce a vrut să spună prietena ei cu asta.
Mama i-a spus Mariei că, atunci când cineva se îndrăgostește e ca și când și-ar deschide aripile să zboare. Dar nu știe dacă celălalt va zbura cu el sau poate va face tot posibilul să-l împiedice să zboare. Și trebuie să ai mare curaj să treci peste această nesiguranță și incertitudine.
Dar dacă se va încrede în ceea ce simte inima ei, atunci va avea curajul de a fi ea însăși și de a trece peste frica de a nu fi făcut alegerea corectă. Numai că va trebui să fie foarte atentă la ceea ce-i spune inima, căci inima nu țipă, ci șoptește foarte ușor.
Au trecut anii, Maria a crescut și într-o zi l-a văzut pe Marius, vecinul de la etajul 3, care acum nu mai avea nici el 6 ani, cu alți ochi. Au început să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună și, încet, încet, cei din jur au început să se refere la ei ca la un cuplu. Erau fericiți împreună și Maria simțea că și-a găsit omul care să o ajute să zboare.
Asta până când, într-o zi, de la un lucru mărunt, Maria și Marius au început să se certe. Și de la acel lucru mărunt, au ajuns să creadă că totul între ei s-a sfârșit. Știi, un moment din alea în care ai senzația că nu mai este nicio ieșire.
Maria simțea că vrea mai mult de la viața ei și de la relația lor și avea senzația că Marius îi taie aripile.
Pe de altă parte, Marius simțea că nu o mai înțelege pe Maria. Avea senzația că Maria nu se mai gândește decât la ea, la ce simte ea și la ceea ce vrea ea. Iar el o voia pe Maria care-i acorda lui cea mai mare atenție. Voia să fie din nou important pentru ea.
Așa stăteau lucrurile până când, într-una din zile, Maria era singură acasă și se tot gândea la o ieșire din acea situație și la cum să facă astfel încât lucrurile să fie între ea și Marius la fel ca la început.
Atunci i-a sunat telefonul și pe ecran a apărut imaginea mamei ei care o suna. Maria a rămas cu ochii ațintiți spre ecran, fără să răspundă și brusc i-au venit în minte cuvintele pe care mama ei i le-a spus când era mică despre curaj.
Și-a dat seama atunci că ea, în loc să-și asculte inima cum șoptește, s-a închis în ea și a tot căutat o soluție logică la ceea ce nu-i plăcea. Se tot gândea în mod logic la ce anume să facă, sau ce anume să nu facă astfel încât lucrurile să fie între ea și Marius la fel ca la început.
Dar aceste soluții, oricât de logice i se păreau, nu îi ajutau prea mult.
Și-a amintit că mama ei i-a spus că a te îndrăgosti e ca și când ți-ai deschide aripile să zbori. Iar Maria și Marius au zburat o bună bucată de timp împreună și s-au înălțat din ce în ce mai sus. Numai că, la un moment dat, ea a acordat mai multă atenție aripilor ei și mai puțină atenție aripilor lui Marius. Și el a început să piardă din înălțime. Și să vrea să o tragă și pe ea în jos, acolo unde erau atunci când le era bine.
Atunci Maria, a decis să asculte ce îi șoptește inima. A fost foarte atentă, căci mama îi spusese că inima șoptește, nu țipă și a auzit cum inima îi spune că nu se poate întoarce la ceea ce a fost. Ei doi sunt acum alți oameni decât cei de la începutul relației lor, deci relația lor este alta. Nu poți cârpi o haină nouă cu un petic vechi.
În același timp, a înțeles că trebuie să ai mult curaj ca să te uiți la tine exact așa cum ești, să accepți ceea ce vezi și să îi spui și celuilalt ce ai descoperit. Dar Maria a decis că merită să-și asculte inima, care i-a mai șoptit că, dacă vrea ca ei doi să zboare împreună, trebuie să aibă grijă și de aripile lui.
Zi faină, până la următoarea poveste!
Ce mai pot face pentru relația mea?