Un copil leaga sau destrama cuplul?

De curând unul dintre prietenii mei a devenit tată. „Super tare!”ai să zici. Iar eu aş fi fost de acord cu tine… acum câţiva ani.

Numai că, între timp am devenit şi eu mamă. Şi… mi-am cam schimbat părerea. Nu vreau să mă înţelegi greşit, îmi iubesc copiii şi îmi sunt dragi de nu mai pot, însă totodată a trebuit să fac faţă tuturor transformărilor interioare care au venit „la pachet”, inclusiv celor carea apar în cuplu.

Și atunci mi-am pus întrebarea: copilul întărește sau șubrezește relația de cuplu?

Nuu, Matei nu a fost un copil „rău” – părerea mea este că nu există bebeluşi răi, ci doar părinţi copleşiţi.

Iar eu am fost super stresată. Deodată eram eu care, pe lângă faptul că nu mai aveam viaţa mea, timpul meu, trebuia să mai am grijă permanent de o gâgâlice care mi se părea că plânge din orice.

Sentimente materne, dragoste nemărginită… de unde? Doar un sentiment că toată responsabilitatea lumii este pe umerii mei.

Dar… după aproape doi ani, am uitat. Matei mergea, vorbea, ne înţelegeam foarte bine, era un mic omuleţ, iar eu m-am lăsat cuprinsă iar de valul de păreri cum că n-ar fi bine să ai doar un copil, că ce bine i-ar fi lui Matei cu un frăţior sau o surioară… şi aşa mai departe.

Iar eu eram o cu totul altă persoană faţă de cea de dinainte de a-l avea pe Matei.

Şi… a venit Filip în familia noastră.

Şi mi-am dat seama că până în acel moment lucrurile au fost simple.

Revenind la prietenul meu, m-am bucurat foarte tare că ne-am întâlnit când băieţelul lui avea aproape două luni. Era rupt de somn, stresat şi cu un sentiment că toată responsabilitatea lumii este pe umerii lui.

M-a întrebat: „Auzi? Copii plâng aşa tot timplul sau se mai şi liniştesc şi dorm noaptea la un moment dat?”
I-am zis: ”Dragul meu, un singur lucru trebuie să ţii minte – la copii totul este o fază, care trece şi e urmată de alta. Bucură-te că această fază va trece relativ repede!”

Întâlnirea cu prietenul meu mi-a reîmprospătat amintirile şi brusc m-am potolit şi mi-a trecut pofta de a mai face un copil.

Aşa că, deocamdată, am hotărât cu soţul meu că rămânem la antrenamente, dacă înţelegi ce vreau să zic.

Adevărul este că se vorbeşte foarte puţin de transformările care au loc în interiorul nostru, al femeilor, atunci când devenim mame.

Și chiar și mai puțin de transformările bărbaților care devin tați.

Zilele trecute stăteam de vorbă cu un tip şi îmi spunea că după ce s-a însurat, el nu s-a schimbat deloc, în schimb soţia lui… cu totul altă persoană. Am zâmbit şi am lăsat să zboare tentaţia de a aprofunda subiectul.

În orice caz, e adevărat, te schimbi cu siguranţă, doar că, dacă partenerul tău nu este alături de tine, adică nu schimbă un scutec, nu se trezeşte nici măcar o dată pe noapte că plânge copilul şi aşa mai departe, nu va vedea cu ochi buni aceste schimbări. Deja eşti altă persoană pentru el şi, în nici un caz, cea cu care s-a hotărât să trăiască.

Din fericire, bărbatul modern ia serios in considerare opțiunea de a fi alături de partenera lui atunci când devin părinți.

Oamenii nu acceptă cu uşurinţă schimbările. Ai observat că, dacă un prieten din cercul tău face o schimbare bruscă de mod în care se îmbracă, sau se tunde, sau mai ştiu eu ce schimbare bruscă, există cel puţin o persoană din anturaj care îl critică încercând să-l facă să revină la ceea ce a fost?

Exact aşa şi în acest caz. Apariţia unui copil determină o schimbare bruscă a mamei ca persoană, dar şi a cuplului. Dacă unul dintre parteneri „rămâne în urmă” cu schimbarea, apar fisurile.

Ce poţi face?

Una dintre cele mai bune metode este aceea de a găsi o cale mai bună de comunicare. Din ambele direcţii. Adică nu numai soţia are nevoie să exprime tot ceea ce simte şi tot ceea ce se schimbă în ea, dar şi soţul are nevoie să exprime tot ceea ce nu înţelege sau tot ceea ce observă.

Cu cât „înghiţi” mai mult din ceea ce nu-ţi convine şi nu comunici în exterior într-un fel sau altul, cu atât fisurile de care vorbeam mai sus se adâncesc.

Schimbarea înseamnă evoluţie. Iar, în cuplu, schimbarea doar a unuia dintre parteneri înseamnă doar evoluţia acestui partener, timp în  care celălalt rămâne în urmă. Distanţa dintre cei doi parteneri creşte din ce în ce mai mult.

Aşadar, un copil nici nu leagă, nici nu rupe un cuplu. Schimbările abrupte şi de orice origine, dar numai a unuia dintre parteneri, fără ca celălalt să ţină pasul, duc la apariţia fisurilor în cuplu.

Ei, ce spui despre asta?

Cu drag,
Alina

P.S. Poți descărca de aici ghidul gratuit,  ca să afli cum să eviți micile neînțelegeri care distrug chiar și cele mai faine relații!
Află în 3 pași cum trebuie să-i vorbești celui de lângă tine, ca să te și audă.