Vreau să-ți spun că mi-a venit ideea de a scrie acest articol după ce am revăzut a enșpe mia oară filmul cu pricina – „Ce-și doresc femeile”. Mie mi-a plăcut filmul întotdeauna, căci îmi place de domnul din prim plan dar, de data asta l-am văzut împreună cu soțul și cu vărul meu și am rămas surprinsă să văd cât de mult îi fascinează încă pe bărbați subiectul și cât de mult și-ar dori să fie în mintea noastră.
Așa că, m-am gândit să las o bucățică la vedere și îți promit că până la finalul articolului vei afla ce anume îmi lipsea mie ca să fiu fericită și poate chiar ce îți lipsește ție, și cum faci să obții acel lucru.
Și dacă trage cu ochiul și un bărbat, norocul lui!
Ei bine, abia m-am întors dintr-o super mini-vacanță. Ai să spui că, dacă am zis mini, nu are cum să fi fost super. Nu-i chiar așa. A fost scurtă, dar a fost foarte relaxantă și mai ales bună pentru cuplul nostru, ca să zic așa 
.
Ce a făcut diferența? Păi, am savurat din plin acel ceva care mă face pe mine fericită în relație și am oferit din plin acel ceva care-l face pe soțul meu fericit. Simplu, nu? Dar ce anume sunt acele ”ceva-uri„?
Nu că aș fi un pic egoistă, dar am să încep în acest articol cu ceea ce are mare importanță pentru mine și data viitoare îți voi spune ceea ce are mare importanță și face diferența în cazul lui Florin.
Numai că mai întâi o să-ți spun cum a început totul, poveste care poate fi la fel de bine chiar povestea ta.
Deci, eu întotdeauna mă gândesc la Florin ca fiind sufletul meu pereche. Și nu glumesc deloc când zic asta.
Numai că, la fel ca și tine poate, într-o perioadă, simțeam că ceva lipsește și nu mai e chiar așa de bine ca la început. M-am gândit că e oarecum normal. Eram mai tot timpul ocupați cu munca, ba mai apăruseră și doi copii pe lângă noi, abia mai apucam să ne vedem unul pe altul, ce să mai zic de tandrețuri.
Dar, de la o vreme, am observat că ajungeam în dormitor mai mult de nevoie decât de plăcere, dacă înțelegi ce vreau să zic.
Primeam tot mai multe reproșuri din partea lui că nu mai vine nicio inițiativă din partea mea. Că sunt tot mai des obosită și fără chef de nimic.
Eu, pe de o parte mă simțeam tot mai vinovată, căci nu-mi dădeam seama ce se întâmplă, de ce nu mai simt atracția aia sexuală de la început. Pe de altă parte, îi reproșam că, atunci când suntem doar noi doi pare să fie interesat doar de corpul meu și nu de mine ca persoană.
Bineînțeles că, prima dată, m-am dus cu gândul la ceea ce spun toți despre relații – că se răcesc cu timpul, că iubirea durează doar trei ani și alte bălării din astea.
Dar, cum sunt o tipă încăpățânată căreia trebuie doar să-i spui că ceva nu se poate ca să facă tot posibilul să-ți demonstreze că e invers, m-am pus pe treabă. Am început să caut soluții și să observ mai atent ce se întâmplă.
Și după multă informare, discuții, în primul rând cu mine și apoi cu el și mai ales multă, multă observare, am descoperit că ceea ce-mi lipsea mie cel mai mult erau îmbrățișările și perioadele de intimitate.
Nu, nu acelea din pat. Acelea care, fără a ne duce imediat în pat, construiau așteptarea și starea de excitare, care mă făceau pe mine să îmi doresc să ajungem singuri în dormitor.
Primul semn, care mi-a dat de gândit a fost că lucrurile mergeau bine spre foarte bine în vacanțe, când aveam timp pentru noi mai mult. Aveam timp și chef de drăgăleală și joacă și nebunii care nu se terminau neaparat atunci în pat, dar care mie îmi deschideau apetitul și dorința de a ajunge în dormitor.
Mi-am dat seama că nu sunt pregătită să fac sex așa dintr-o dată, ci am nevoie de tandrețe și nu numai în dormitor, ci mai ales în afara dormitorului.
Și, mai pe față, mai pe ocolite, am pornit să-i spun și să-i arăt lui Florin ceea ce m-ar face fericită. N-aș putea spune că a fost chiar ușor, căci și soțul meu, ca majoritatea bărbaților, vede afecțiunea ca parte a preludiului sexual. Dar mi-am luat inima-n dinți și am început să spun care e nevoia mea.
Lucrurile s-au schimbat, dar nu așa dintr-o dată, ci încet, încet.
Încă sunt perioade în care, oricât de mult ne străduim, nu prea avem timp pentru noi. Și asta se simte imediat. Ideea e că acum știm amândoi care e nevoia mea și, dacă nu găsim alte variante de a ne regăsi, plecăm imediat într-o scurtă vacanță 
.
Ăsta a fost un prim pas către reîntoarcerea la relația noastră. Numai că, nu a fost suficient!
A trebuit să-mi dau seama care era acel ceva care-i lipsea și lui Florin.
Dar, așa cum ți-am promis la început, te las un pic să meditezi la ceea ce tocmai ți-am zis și, în următorul articol, îți voi spune care a fost al doilea ingredient.
Și îți voi mai spune, cât de strâns legate sunt cele două nevoi, ale ei și ale lui, și pe care dintre ele o satisfaci mai întâi, astfel încât să știi că ești pe calea cea bună.
Dar, înainte, aș fi foarte curioasă dacă te-ai regăsit măcar un pic în această poveste. Sau îmi poți spune în două rânduri care e povestea ta.
Cu drag,
Alina