Salutare!
Nu ne-am mai auzit cam demult dar, fii pe pace, îmi vine mintea la cap.
În acest timp m-am tot gândit la o strategie ca, pe de o parte, să îți pot oferi informații folositoare dar, pe de altă parte, nici să nu-ți răpesc prea mult timp. Văd eu că timpul e tare prețios în timpurile astea, ca să zic așa.
Și singura soluție pe care am găsit-o a fost să scriu articole mai scurte, mai condensate, astfel încât să le poți citi într-o pauză scurtă de cafea sau … pur si simplu pauză. Ce zici de asta?
Aștept părerea ta cu nerăbdare!
Dar acum să trecem la treaba pentru azi!
Acum ceva timp, am fost la o conferință despre relația de cuplu. Și tipul care a susținut conferința, a emis o părere care a iscat ceva discuții cu soțul meu.
Adică, doi oameni care sunt împreună, indiferent de timpul de când sunt împreună, au doar o relație, și nu o relație de cuplu. Și nu mă refer aici la oficializarea relației.
Relația lor devine o relație de cuplu în momentul în care îndeplinește trei criterii:
1. Au un scop comun declarat.
Adică, dacă ea stă cu el pentru că-l iubește și vrea să formeze o familie, iar el stă cu ea pentru că o iubește, e bună la pat și mai face și ciorba bună, asta e doar o relație.
Până când cei doi parteneri nu discută deschis, se pronunță de comun acord asupra ce-și dorește fiecare și stabilesc un scop comun pentru care stau în acea relație, acea relație nu este un cuplu.
2. Au un proiect comun – o casă, copil sau copii, un business împreună, etc…
Uneori se întâmplă ca el să vrea carieră și ea să vrea copii, sau el să vrea copii iar ea să vrea casă mai întâi, dar nu au discutat deschis niciodată despre asta.
Proiectul este comun pentru că este discutat și stabilit de comun acord, nu pentru că ambii parteneri participă la realizarea lui.
3. Își declară reciproc intenția de a fi împreună
Adică, atunci când el rămâne la ea (sau ea la el) pentru început o noapte, două și se transformă statul ăsta în ani uneori, asta nu se cheamă că cei doi și-au declarat intenția de a fi împreună. Doar s-a întâmplat.
Nu mai spun de cazurile în care partenerul care rămâne peste noapte la celălalt începe să schimbe câte ceva pe ici pe colo, că i se pare că e mai bine așa cum crede el!
Acum, dacă stai și te gândești, majoritatea dintre noi ne-am trezit angrenați într-o relație, fără o intenție declarată. Pur și simplu ne-am lăsat duși de val.
Ăsta nu-i un lucru neapărat rău. La început, e starea de îndrăgostire care trece sau e întreținută de o relație de cuplu sănătoasă.
Dar gândește-te cât de cinstite și mai simple ar fi lucrurile într-o relație, dacă ai ști cu siguranță care sunt intențiile, dorințele și proiecțiile de viitor ale partenerului tău. de multe ori noi facem presupuneri (că e cel mai simplu și la îndemână), care, de cele mai multe ori sunt doar proiecțiile a ceea ce ne dorim noi și nu ceea ce vrea și visează partenerul.
Și de aici dorințe îngropate sau renunțarea la ceea ce-ți place cel mai tare, ca nu cumva să-l superi pe cel de lângă tine.
Dar poate celălalt nici nu-și dorește ceea ce crezi tu că vrea și care te împinge la a face o groază de sacrificii.
???
Și de aici, mă pot duce un pic mai departe și aș spune că unora, conștient sau inconștient, chiar le place această stare de sacrificiu, care defapt înseamnă manipularea partenerului, cu obținerea unor beneficii. Dar despre asta vom discuta altă dată.
La final, dacă și pentru tine a fost un moment de AHA, poate n-ar strica o discuție deschisă cu partenerul tău în care să discutați cele trei criterii.
Și sunt foarte curioasă să-mi spui apoi cum a fost discuția pentru tine.
Cu mult drag,
Alina
PS. Nu uita sa-mi spui dacă ar fi mai util pentru tine să primești articole mai scurte.