Astăzi îți voi povesti un nou capitol din relația mea cu Matei.
Acum ceva timp, Matei voia să învețe să cânte la chitară, dar voia și să meargă la niște antrenamente de karate cu nunceag.
I-am zis că va trebui să aleagă una dintre cele două, pentru că pentru ambele nu avea timp.
Într-o zi, după ce am avut o discuție despre care ar fi avantajele și dezavantajele în ambele situații, i-am zis că va trebui să aleagă singur ce vrea să facă. Țin minte perfect că era o zi de sâmbătă, eram acasă cu toții și toată ziua Matei ne-a tot bătut la cap, pe fiecare în parte (inclusiv pe Filip l-a întrebat ce ar face el dacă ar fi în locul lui), să-i spunem ce decizie să ia, căci singur nu poate alege.
I-am zis, fiecare în parte, că trebuie să aleagă singur, pentru că are toate datele să o facă. Ideea era că el își dorea tare să înceapă să le facă pe amândouă și încerca prin toate mijloacele, inclusiv prin faptul că ne spunea că nu poate să se decidă, să ne convingă să-l lăsăm să facă și chitară și antrenamentele cu nunceag.
Iar eu îmi doream să învețe să ia o decizie singur.
Seara, la culcare, eu, în stilul meu, am vrut să-i spun o poveste despre cum să poată mai ușor să ia o decizie, numai că Matei, frustrat mi-a spus:
-Nu vreau nicio poveste. De ce nu poți să-mi spui pur și simplu ce e mai bine să fac?
-Eu pot foarte ușor să fac acest lucru, la fel de ușor ca atunci când gătesc felul tău preferat de mâncare. Am toate ingredientele, le spăl, le toc, le așez cu grijă în cratiță, le adaug condimentele necesare ca să iasă mâncarea gustoasă și, în tot acest timp mă gândesc cu dragoste la tine și la plăcerea pe care o vei simți când vei gusta ceea ce am gătit pentru tine.
Dar dacă, după ce e mâncarea gata eu aș mesteca mâncarea pentru tine, tu ai mai simți aceeași plăcere?
Îmbufnat, Matei nu a mai zis nimic, s-a întors cu spatele la mine și s-a culcat.
A doua zi dimineața, a venit și ne-a zis că vrea să meargă la antrenamente pentru o lună și, dacă îi place, rămâne, dacă nu, va renunța și se va apuca de chitară.
Astăzi Matei are aproape un an de când studiază chitara și e foarte fericit cu alegerea făcută.
Zi faină până la următoarea poveste îți doresc!
P.S. Și nu uita, dacă nu l-ai primit încă, poți descărca de aici ghidul gratuit ca să afli cum să eviți micile neînțelegeri care distrug chiar și cele mai faine relații! Află în 3 pași cum trebuie să vorbești ca celălalt să te și audă!
Ce mai pot face pentru relația mea?